Tematică liberă de specialitate este '' Ce este managementul ? ''

În lucrările de specialitate cât şi în practica şi vorbirea curentă managementul are o triplă semnificaţie: activitate practica (proces), factor de decizie (echipa sau individ) şi stiinta.

Managementul ca proces este un tip special de muncă intelectuală, prin care cei ce o practică îi determină pe alţii să facă ceva ce trebuie făcut.

Prin management se înţelege uzual şi un grup, o echipă sau o persoană investiţi cu autoritatea, competenţele şi răspunderile funcţiei de conducere într-o organizaţie.

Ca ştiinţă, managementul are drept scop explicarea naturii şi trăsăturilor managementului ca proces, ca activitate practică, cu scopul conturării unui ansamblu struturat de cunoştinţe privind această activitate, în vederea formării managerilor şi orientării activităţii lor.

Managementul este arta si stiinta de a-i face pe altii sa actioneze în asa fel încat sa se atinga obiectivele unei organizatii; este procesul de statuare si îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor functii de baza, specifice, în dirijarea si utilizarea resurselor umane, materiale si financiare ale organizatiei.

Sunt câteva aspecte de reţinut în această definiţie:

Primul, managementul implică activitatea oamenilor. Managerii acţionează pentru atingerea obiectivelor prin membrii organizaţiei.

Al doilea, managementul implică deciziile conştiente ale managerilor în ce priveşte stabilirea şi realizarea obiectivelor. Luarea deciziilor este o parte critică a tuturor activităţilor manageriale.

Şi al treilea, pentru a ajunge la obiectivele stabilite, managerii trebuie să îndeplinească câteva funcţii de bază şi anume: planificare, organizare, motivare - antrenare, coordonare si control, evaluare.

 Managerul trebuie să-i înţeleagă pe oameni şi diferite situaţii, să reflecteze şi să folosească practic experienţa sa, toate acestea fiind caracteristici ale managementului ca artă.

Managementul, ca oricare altă artă (medicina, ingineria, baletul sau contabilitatea), necesită cunoştinţe ordonate (ştiinţifice) pentru a ajunge la un rezultat concret, dezirabil. Este foarte probabil ca diagnosticarea “ca la carte” şi folosirea în concepţii a unor formule şi principii memorate să-i situeze pe astfel de manageri în afara realităţilor practice. Iar managerii care încearcă să conducă fără teorie, fără cunoştinţele structurate ale acesteia, trebuie să fie încrezători în noroc, intuiţie sau experienţa a ceea ce au făcut în trecut. Având cunoştinţe ordonate, vor avea, de departe, oportunităţi sporite să conceapa soluţii sănătoase şi realizabile pentru problemele manageriale. Totuşi, numai cunoaşterea principiilor sau conceptelor teoretice nu va asigura succesul practic, pentru că trebuie să ştii cum să le foloseşti. Astfel, ştiinţa şi arta nu sunt mutual exclusive, ci complementare.

Una din erorile obişnuite în utilizarea teoriei şi ştiinţei este ignorarea compromisului sau combinaţiei, în stare să asigure întregul rezultat dorit. Abilitatea de a face compromisuri, cu nivele minime ale consecinţelor nedorite, este esenţa managementului contextual sau situaţional.