Activitate de cooperare

 Prim-ministrul Vlad Filat şi Stefan Fule, Comisar european pentru extindere şi politică de vecinătate, au semnat astăzi Protocolul adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare pentru participarea la programele comunitare, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Executivului.

După ceremonia de semnare, oficialii au făcut declaraţii pentru presă.
Vlad Filat a salutat prezenţa lui Stefan Fule la Chişinău, menţionînd că vizitele Dumnealui sînt un bun indicator al relaţiilor dinamice dintre Moldova şi Uniunea Europeană.
"În ultimul an, am reuşit să relansăm relaţiile cu Uniunea Europeană, să le conferim o dinamică fără precedent. Evenimentul de astăzi este încă o dovadă în acest sens. Semnarea Protocolului Adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare este un pas important în procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Acest Protocol va permite Republicii Moldova să participe la diverse programe şi agenţii comunitare, cum ar fi, de exemplu, Programul Cadru 7 în domeniul cercetării, Agenţia Europeană pentru Mediu sau Centrul european pentru prevenirea şi controlul maladiilor", a spus Vlad Filat.
Premierul a menţionat flexibilitatea pe care o oferă Protocolul semnat astăzi - Republica Moldova va avea posibilitatea să aleagă participarea la acele programe comunitare, pe care le va considera necesare, importante şi prioritate în vederea atingerii obiectivelor trasate.
"Astăzi, am obţinut un instrument eficient pentru a accelera procesul de racordare la standardele comunitare în diverse domenii, ceea ce se va expune benefic asupra procesului de integrare europeană în general. Ne bucura faptul că Republica Moldova este primul stat din dimensiunea estică a Politicii Europene de Vecinătate, care semnează un asemenea aranjament oferit statelor partenere", a precizat Prim-ministrul Republicii Moldova.
Premierul a făcut o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse de Guvernul de la Chişinău în vederea apropierii de Uniunea Europeană.
La finalul discursului său, Vlad Filat a mulţumit Comisarului Stefan Fule pentru contribuţia sa substanţială la evoluţia relaţiilor moldo-comunitare, precizînd că o mare parte din succesele înregistrate de Republica Moldova la acest capitol în ultimul an îi revin.
Stefan Fule a menţionat că semnarea acestui Protocol oferă Republicii Moldova noi oportunităţi de a se alătura unor programe ale Uniunii Europeane destinate ţărilor candidate la aderare sau potenţial candidate.
"Republica Moldova va putea să aplice la programele destinate unor domenii importante cum sînt cel vamal, al sănătăţii, competitivităţii, transporturilor, inovaţiilor, comunicării. Aceste programe sînt foarte importante pentru cooperarea noastră şi vor fortifica şi mai mult relaţia dintre Moldova şi statele comunitare", a spus Stefan Fule.
Comisarul a menţionat că anul care a trecut a fost unul bun, un an în care cetăţenii Republicii Moldova au primit o perspectivă clară privind apropierea de Uniunea Europeană.
Stefan Fule a spus că această vizită la Chişinău nu este prima pentru el, dar că de fiecare dată este stabilit un nou capitol, care duce la noi paşi în relaţia dintre Moldova şi cetăţenii ei cu statele membre ale Uniunii Europene.

Tematică liberă de specialitate este '' Ce este managementul ? ''

În lucrările de specialitate cât şi în practica şi vorbirea curentă managementul are o triplă semnificaţie: activitate practica (proces), factor de decizie (echipa sau individ) şi stiinta.

Managementul ca proces este un tip special de muncă intelectuală, prin care cei ce o practică îi determină pe alţii să facă ceva ce trebuie făcut.

Prin management se înţelege uzual şi un grup, o echipă sau o persoană investiţi cu autoritatea, competenţele şi răspunderile funcţiei de conducere într-o organizaţie.

Ca ştiinţă, managementul are drept scop explicarea naturii şi trăsăturilor managementului ca proces, ca activitate practică, cu scopul conturării unui ansamblu struturat de cunoştinţe privind această activitate, în vederea formării managerilor şi orientării activităţii lor.

Managementul este arta si stiinta de a-i face pe altii sa actioneze în asa fel încat sa se atinga obiectivele unei organizatii; este procesul de statuare si îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor functii de baza, specifice, în dirijarea si utilizarea resurselor umane, materiale si financiare ale organizatiei.

Sunt câteva aspecte de reţinut în această definiţie:

Primul, managementul implică activitatea oamenilor. Managerii acţionează pentru atingerea obiectivelor prin membrii organizaţiei.

Al doilea, managementul implică deciziile conştiente ale managerilor în ce priveşte stabilirea şi realizarea obiectivelor. Luarea deciziilor este o parte critică a tuturor activităţilor manageriale.

Şi al treilea, pentru a ajunge la obiectivele stabilite, managerii trebuie să îndeplinească câteva funcţii de bază şi anume: planificare, organizare, motivare - antrenare, coordonare si control, evaluare.

 Managerul trebuie să-i înţeleagă pe oameni şi diferite situaţii, să reflecteze şi să folosească practic experienţa sa, toate acestea fiind caracteristici ale managementului ca artă.

Managementul, ca oricare altă artă (medicina, ingineria, baletul sau contabilitatea), necesită cunoştinţe ordonate (ştiinţifice) pentru a ajunge la un rezultat concret, dezirabil. Este foarte probabil ca diagnosticarea “ca la carte” şi folosirea în concepţii a unor formule şi principii memorate să-i situeze pe astfel de manageri în afara realităţilor practice. Iar managerii care încearcă să conducă fără teorie, fără cunoştinţele structurate ale acesteia, trebuie să fie încrezători în noroc, intuiţie sau experienţa a ceea ce au făcut în trecut. Având cunoştinţe ordonate, vor avea, de departe, oportunităţi sporite să conceapa soluţii sănătoase şi realizabile pentru problemele manageriale. Totuşi, numai cunoaşterea principiilor sau conceptelor teoretice nu va asigura succesul practic, pentru că trebuie să ştii cum să le foloseşti. Astfel, ştiinţa şi arta nu sunt mutual exclusive, ci complementare.

Una din erorile obişnuite în utilizarea teoriei şi ştiinţei este ignorarea compromisului sau combinaţiei, în stare să asigure întregul rezultat dorit. Abilitatea de a face compromisuri, cu nivele minime ale consecinţelor nedorite, este esenţa managementului contextual sau situaţional.

Profesia de dascăl - meserie sau vocație?

    Meseria de dascăl este o vocație cu care te naști și de cele mai multe ori nu este deloc întîmplătoare. Deci, meseria de dascăl e ceva care are o singură motivație: dragoste pentru a oferi generațiilor viitoare  o parte din tine,ceea ce denotă faptul că e mai mult decît o meserie aceasta e o vocație. 
   Dacă un preot ar trebui să își aleagă meseria dintr-o chemare divină atunci profesorul o va face din iubire. Nu vorbesc aberații, sunt una dintre cei care au vrut să fie dascăli. Îmi iubesc meseria enorm și elevii văd acest lucru, deci munca mea e ușurată de acest aspect. Dăruiesc și primesc. Sunt fericită că pot să fiu ceea ce sunt la momentul oportun.   

Conceptul de management

Management – proces prin care se acţionează împreună, cu şi prin alţii pentru a realiza obiectivele organizaţiei într-un mediu în continuă schimbare.

Entimologia noţiunii management/manager:

la origine – cuvântul latin “manus” – mână. Derivate din acesta italienii şi francezii au introdus verbul “mannagio” – a prelucra manual, “manege” – loc de dresare a cailor. Preluând semnificaţia de manevrare, dirijare, cuvintele au fost adaptate limbii engleze, fiind aplicate în terminologia de specialitate cu sensul management.

Se definesc 3 sensuri a noţiunii management:

MG ca activitate – conducerea nemijlocită a organizaţiei în scopul atingerii obiectivelor ei.

Conducerea – tip de interacţiune, existent între doi subiecţi, unul dintre care se află în poziţia de subiect de gestiune, altul – obiect de gestiune.

Subiectul generează comenzi.

Obiectul primeşte comenzile şi activează în corespundere cu ele.

Relaţia de conducere se bazează pe cointeresarea membrilor procesului de producere, care pot fi concomitent şi proprietarii mijloacelor de producere, în primirea rezultatului final optim de la activitatea în comun.

1. MG ca ştiinţă – studiază relaţiile şi procesele de management.

Sarcina ştiinţei MG – conceperea de noi metode şi tehnici de MG.

Relaţiile de MG – raporturi stabilite între componentele sistemului în procesul executării funcţiilor de conducere. Procesele într-o organizaţie:

1. procese de execuţie – forţa de muncă acţionează fie nemijlocit - prin intermediul unor mijloace de muncă asupra obiectului muncii, fie în mod indirect – asigură un ansamblu de produse şi servicii necesare realizării obiectivelor previzionate.
2. Procese de management – tipurile de activităţi manageriale exercitate într-o organizaţie. Procese de management – ansamblul activităţilor prin care se determină resursele, obiectivele şi procesele de muncă necesare realizării acestora, precum şi executanţii acestora, prin care se integrează şi se controlează activitatea personalului, folosind un complex de metode şi tehnici manageriale.

Procesele de MG – funcţii ale managementului:

1. previziune
2. organizare
3. coordonare
4. motivare
5. control

Primul a grupat activităţile manageriale H. Fayol în teoria administrativă.

Însă, fondatorul ştiinţei managementului se consideră F. Taylor.

Factorii de succes în management:

1. orientarea spre acţiune;
2. perfecţionarea personalului;
3. contactul continuu cu clienţii;
4. creşterea productivităţii salariaţilor;
5. autonomia operaţională şi încurajarea spiritului de antreprenor;
6. orientarea spre afaceri-cheie valoroase;
7. utilizarea unui sistem riguros de control.

Managementul educational

Prof. Ioana Zav

Conform definitiei de dictionar a termenului „management" - in acceptia lui cea mai generala - acesta se refera la „activitatea si arta conducerii". Nu de mult restrans la zona economica, termenul isi extinde aplicabilitatea in variate domenii. Astfel s-a ajuns la vehicularea sa in domeniul educational sub numele de „management educational".

In aceasta viziune a educatiei ca un fel de companie sau societate comerciala condusa de unul sau mai multi manageri, produsul final nu este unul concret, palpabil. Acest lucru ii confera specificitatea, dar si un grad sporit de dificultate actului de conducere educational. Cand vrei sa conduci o societate comerciala profitabil, realizezi produse viabile, avand o piata de desfacere asigurata. Iar realizarea produsului depinde aproape in totalitate de tine. Cand esti implicat insa intr-o „companie" educationala „produsele" sunt oameni pe care trebuie sa-i transformi in directia unui profit social si personal. Si tocmai aici intervine elementul de dificultate, pentru ca produsul final rezulta dintr-o interactiune intre doua fiinte umane pe care n-o poti controla in totalitate. Ea se poate realiza intr-o masura mai mare sau mai mica sau nu se poate realiza. Componenta umana a procesului e subliniata de multi teoreticieni si manageri ai educatiei. Mike Pedler, John Burgoyne si Tom Boydell o plaseaza in centrul si la baza „companiei educationale". Drept consecinta, managementul educational trebuie sa fie intr-o mai mare masura arta decat stiinta, pentru ca nu este numai un serviciu oferit oamenilor (ca subiecti exteriori ai procesului), ci patrunde in fiinta lor interna, promovand o schimbare a fiintei lor psiho-intelectuale.

Managementul intelectual se poate manifesta la diferite nivele: la nivelul macro, de conducere globala a educatiei unei tari, intermediar - de conducere a unei institutii de invatamant - si micro - la nivelul unei clase.

Primul nivel vizeaza directiile stabilite de Ministerul Educatiei si Invatamantului, pe care nici un alt nivel managerial nu le poate neglija. Apar constrangeri legate de anumite obiective obligatorii si conditionari bugetare ce nu vor putea fi depasite in cazul mentinerii sistemului de invatamant centralizat de stat. De aceea s-a si initiat reforma invatamantului, care da o anumita marja de autonomie (mai ales universitara). Universitatile si-au luat in serios sarcinile manageriale si au inceput sa-si gestioneze singure fondurile si sa ia masuri pentru obtinerea acestora (de exemplu taxele de scolarizare, taxe Internet etc.). Pe de alta parte insa, privatizarea invatamantului sperie multa lume, pentru ca nu se intrevad posibilitati pentru studenti de a se angaja undeva si a munci pentru a-si putea acoperi taxele de scolarizare. In domeniul militar s-au creat Directiile Management si Resurse Umane care coordoneaza activitatile din scolile si academiile militare. Ideea formarii acestora este moderna si urmareste o colaborare eficienta cu managerii si profesorii din tara, chiar daca uneori nu se stie exact ce atributii are directia si ce atributii au profesorii, unde poate un profesor si unde nu poate sa faca sugestii.

La nivelul institutiilor de invatamant se contureaza relatia manager (sef de departament) - profesori, cu multe beneficii, dar, probabil concomitent, si cu multe probleme. Managerul se confrunta cu profesori nedoritori a promova unele initiative financiare ale sale menite a imbunatati situatia materiala a institutiei. Alteori, profesorii sunt reticenti in a ajuta managerul prin sugestii, pentru ca nu este treaba lor si oricum nu sunt platiti sa faca acest lucru. Sau pur si simplu profesorilor li se pare - mai ales in domeniul militar - ca li se impun prea multe lucruri de catre „esaloanele superioare" fara a fi consultati sau fara a exista o comunicare si fara a intra in atributiile lor anumite cerinte.

Nivelul micro se refera la recent atribuitul sau auto-atribuitul statut de manager al profesorului in raport cu grupa de studenti. Aici apare termenul de manager cu conotatia sa de persoana care reuseste sa faca fata cu succes unei situatii dificile (conform verbului de origine englezeasca manage = a reusi sa faci fata unei dificultati - situatie, persoana). Unii profesori vorbesc de „managementul claselor numeroase" (problema ce se aplica si la grupele de studenti din Academia Militara). Altii vorbesc de managementul claselor eterogene (in cazul cursurilor intensive de limbi straine). Problema de fond, insa - a intregului invatamant de altfel - este managementul resurselor umane si materiale in asa fel incat sa serveasca nevoilor, dorintelor si aspiratiilor beneficiarilor procesului educativ. Acesti beneficiari ar trebui sa cuprinda doua parti: 1. profesori + manageri 2. studenti. In Romania nu exista inca toate premisele pentru stabilirea corecta, in termeni economici a ecuatiei. Beneficiarii nu finanteaza deocamdata institutia, ca sa se inchida cercul economico-relational. Dar ramane partea spirituala. Profesorul trebuie sa fie un bun manager al grupei, pentru a putea sa obtina un profit intelectual (satisfactia profesionala). De aceea trebuie sa fie cat mai constient de stiinta si arta conducerii in domeniul sau specific, adica sa-si insuseasca managementul educational.

Caracteristicile managementului educational

 Managementul educational este stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati potrivit unor finalitati solicitate de societate si acceptate de individ. Managementul sistemului si al institutiilor de invatamant cuprinde: formularea clara a finalitatilor, proiectarea retelei institutionale, elaborarea continuturilor invatarii, asigurarea cadrului legislativ-normativ, formarea initiala si pe parcurs a personalului de conducere si instruire, stabilirea unor tehnici de evaluare care sa permita reglarea pe parcurs a sistemului si procesului de invatamant si optimizarea rezultatelor.

Managementul educational depinde de respectarea unor cerinte de baza: prioritatea calitatii, claritatea obiectivelor, motivarea si participarea factorilor implicati, utilizarea rationala a resurselor si a elementelor educatiei, adaptarea continua a proceselor la rezultate.

El reprezinta o metodologie de abordare globala, optima, strategica a activitatii de educatie, ansamblul de principii si functii, de norme si metode de conducere care asigura realizarea obiectivelor sistemului educativ (in ansamblu sau la nivelul elementelor componente). Sistemul managerial are obiective ierarhizate, principii de eficienta si calitate, functii specifice, elemente strategice, afirmarea creativitatii in solutionarea situatiilor, abordare interdisciplinara si sistemica, cercetari fundamentale. Se diferentiaza de managementul general prin raportare specifica la finalitatile educatiei, la continut, la resursele umane antrenate, la activitatile centrate pe informare, comunicare si participare prin strategii educationale specifice, la comportamentele actorilor implicati (bazate pe motivatie, responsabilitate, cooperare, logica, afectivitate). Managementul educational implica stapanirea teoriei, metodologiei, a principiilor, o anumita mentalitate, o maniera proprie, o arta de dirijare, antrenare a resurselor.

Intre caracteristicile managemetului educational se inscriu:

- complexitatea actiunilor ce asigura functionarea optima a sistemului educational (planificare, decizie, coordonare, control, strategii si metodologii educationale), si dimensiunea interdisciplinara implicata de problematica educationala,

- caracterul participativ generat de implicarea activa a tuturor actorilor (elevi, profesori, parinti, etc.),

- structurarea problematicii educationale, a procesului si a factorilor educationali dupa particularitatile colectivitatii,

- realizarea la nivel macropedagogic (managementul institutiilor scolare) si la nivel micropedagogic(managementul clasei),

- precizeaza reguli, conditii si principii specifice care orienteaza in elaborarea programelor manageriale educationale,

- este dinamic atat in ceea ce priveste bazele teoretice cat aplicatiile in domeniu, prezinta deschidere si spre alte domenii,

- are caracter sistemic si este integrativ intrucat sintetizeaza specific date din domenii conexe,

- este prospectiv pentru ca anticipeaza pe baza tendintelor de evolutie a sistemului

- este indicativ-instrumental pentru ca arata cum trebuie realizate obiectivele, respectate principiile, aplicate metodologiile,

- este multifunctional prin descrierea, utilizarea si aplicarea mai multor roluri, atributii, operatii.

Managementul educaţional

• prezintă  un complex de acţiuni concepute, realizate  pentru a asigura funcţionarea optimă a  sistemului educaţional, procesului de învăţământ;

• utilizează  optim resursele umane (profesori, elevi), materiale,  economice, didactice, informaţionale, ergonomice,  temporale;

• contează  datele interdisciplinare ale educaţiei în  prevederea, organizarea, realizarea ei;

• se bazează  pe participarea factorilor, pe descentralizare,  creativitate acţională;

• depăşeşte  conducerea empirică „văzând şi făcând",  pe baza bunului-simţ, a unor modele imitate,  a experienţei ş.a.

• îmbină aspectul teoretic, cu cel metodologic, cu cel tehnologic şi cu practica managerială.

What is management?

Managementul educational, leadership, formare.

Managementul educaţional, formarea, leadership-ul, sunt concepte mai mult ca oricând în actualitate, fiind vorba până la urmă de CALITATE, atât ca excelentă şi scop în sine, cât şi ca o răspundere faţă de nişte norme de bază, dar mai ales ale unor nevoi şi aşteptări. Rolul managerului este de a analiza permanent evoluţia cererii pe piaţa muncii, de a consulta permanent beneficiarii şi de a modifica strategiile conform situaţiilor existente şi viitoare. Cele 8 principii ale calităţii reprezintă o serie de descriptori de performantă pe baza carora se masoară performanţa la nivelul furnizorului de servicii educaţionale şi la nivelul sistemului. Deoarece metodele de recrutare a personalului sunt într-o continua dinamică în multe sectoare de activitate, din cauza apariţiei noilor tehnologii în comunicarea şi transmiterea de informaţii şi din cauza reformelor structurale, angajaţii de la toate nivelurile trebuie să dobândească cunoştiinţe, aptitudini, atitudini şi mentalităţi noi, ăntr-un ritm cât mai rapid. Astfel învatamantul şi formarea devine un mijloc de lărgire a cunoştiinţelor şi aptitudinilor, având ca scop satisfacerea nevoilor şi posibilitatilor de formare continuă a adulţilor. Cursanţii, până la urmă, vor trebui “să învaţe cum să înveţe” într-un mediu modern iar studiul individual, îi va încuraja să privească studiul ca pe un proces continuu. Cum trăim într-o societate a învăţării aceasta este o nouă forma de educaţie, modernă.Managementul ca ştiinţă presupune elaborarea unor concepte, principii, metode şi tehnici de lucru cu caracter general, a căror utilizare trebuie să asigure folosirea optimă a potenţialului uman, material şi financiar din unitatăţile economice. Desigur, pe măsura dezvoltării şi îmbogăţirii teoriei managementului şi arta de a conduce înregistrează progrese semnificative. Pentru acest motiv, mulţi specialişti pledează pentru dezvoltarea unei teorii “complet integrate” a managementului. Referindu-se la motivele care pledează pentru dezvoltarea teoriei integrate a managementului, Philip W. Shay precizează următoarele: a) în domeniul managementului, teoria rămâne un cadru conceptual de referinţă şi prezintă o importanţă crucială pentru activitatea practicată care foloseşte aspecte din numeroase şi diverse ştiinţe, precum şi nenumărate instrumente şi tehnici; b) teoria este necesară pentru orientarea cercetării manageriale, prin evidenţierea lacunelor existente în acest domeniu, precum şi prin oferirea de ipoteze pentru dirijarea eforturilor şi eşalonarea lor judicioasă; c) absenţa unei astfel de discipline ar face imposibilă predarea sau învăţarea managementului, iar managerii nu ar putea să-l utilizeze ca îndreptar al activităţii manageriale; d) numai cu ajutorul unei teorii adecvate a managementului poate fi înţeleasă întreprinderea modernă şi activitatea ei; e) cu ajutorul teoriei managementului se formează managerii capabili să conducă întreprinderile şi celelalte instituţii, se asigură progresul în libertate şi demnitate umană şi se previne împingerea spre centralism excesiv.În condiţiile în care managementul se foloseşte de cunoştinţe de bază organizate (principii, metode, tehnici) este ştiinţă. Când acestea sunt aplicate potrivit unor condiţii specifice, pentru a obţine rezultate dorite, atunci el devine artă.  Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile şi principiile oferite de ştiinţa managementului, de a le aplica, de a le combina reprezintă, de fapt, tocmai arta de a conduce. Trecerea la economia de piaţă impune schimbări de fond, inclusiv în ceea ce priveşte concepţia managerială. Este necesar un proces de asimilare de cunoştinţe care să permită abordări şi soluţionări pentru problemele ivite, ceea ce a fost are tot mai puţină importanţă. Cunoştinţele sistematice de management contribuie la realizarea a ceva care reprezintă mult mai mult decât o simplă pricepere, adică o cultură în acest domeniu, s-ar putea spune chiar o stare de spirit.

 Cel care deţine o     asemenea cultură, se “mişcă” într-o lume aparte a ideilor privind organizarea, coordonarea, antrenarea şi motivarea grupurilor umane care acţionează într-o unitate. El este chemat să-i spijine pe oameni, să-i coordoneze în atingerea scopurilor proprii şi a obiectivelor organizaţiei.

PROBLEMATICA ŞI MODUL DE TRATARE ÎN MANAGEMENTUL EDUCATIONAL

Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale. 

Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă – strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe.

Apoi e definit ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate şi eficienţă cât mai înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se afirmă note specifice”.

Managementul indică o anumită mentalitate, o maniera proprie, dar şi o artă de dirijare, de antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizaţiei, ceea ce corespunde cu însăşi considerarea educaţiei ca ştiinţă şi artă.

Managementul educaţional întâmpină dificultăţi în asigurarea ţinutei sale ştiinţifice, raţionale şi creative, datorită caracteristicilor specifice educaţiei: ca proces, acţiune, relaţie, determinare, diversificare, realitate socială specială, rezultat al variatelor influenţe, definire în perspectivă, un specific axiologic, determinat şi psihologic – subiectiv, permanenţa intervenţiilor şi relaţia obiectiv – subiectivă, educatul ca obiect şi subiect.

Conducerea empirică are în prim plan personalitatea conducătorului, intuiţia şi însuşirile necesare găsirii soluţiilor la situaţii, fără conştientizarea raţională a unor principii, norme, proiecte, metodologii. 

A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a împlini o meserie, a face un apostolat.

Invatatorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni etc.

Oare are dreptate cu adevarat Lorand Soares Szasz?

Managementul educațional

Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale.

Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă – strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe.

Managementul educaţiei/pedagogic, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, care studiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea programelor educative”.

S.Cristea evidenţiază că managementul educaţional, ca activitate psihologică, se bazează pe trei caracteristici:

Conducere de sistem primar (abordare globală a tuturor elementelor educaţiei şi a aplicaţiilor specifice funcţiei conducerii, la diverse niveluri);

Conducere de tip pilotaj (valorificarea optimă a resurselor pedagogice ale sistemului educaţiei, prin funcţiile manageriale: planificare – organizare, orientare metodologică, de reglare – autoreglare);

Conducere strategică (evoluţie inovatoare de perspectivă a sistemului la diferite niveluri de organizare).

I. Jinga considera că managementul pedagogic e definit ca ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de societate.

Apoi e definit ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate şi eficienţă cât mai înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se afirmă note specifice”.

Managementul indică o anumită mentalitate, o maniera proprie, dar şi o artă de dirijare, de antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizaţiei, ceea ce corespunde cu însăşi considerarea educaţiei ca ştiinţă şi artă.

Managementul educaţional întâmpină dificultăţi în asigurarea ţinutei sale ştiinţifice, raţionale şi creative, datorită caracteristicilor specifice educaţiei: ca proces, acţiune, relaţie, determinare, diversificare, realitate socială specială, rezultat al variatelor influenţe, definire în perspectivă, un specific axiologic, determinat şi psihologic – subiectiv, permanenţa intervenţiilor şi relaţia obiectiv – subiectivă, educatul ca obiect şi subiect.

Managementul educaţiei vizează realizarea, ca activitate conştientă, raţională, dar trebuie să ţină seama şi de relaţia între tipurile de educaţie ca specific şi dinamică (formală, non formală şi informală), gradul lor de intenţionalitate şi organizare, aria de acţiune şi de influenţare.

Conducerea empirică are în prim plan personalitatea conducătorului, intuiţia şi însuşirile necesare găsirii soluţiilor la situaţii, fără conştientizarea raţională a unor principii, norme, proiecte, metodologii.